Istoricul Baroului Timis

 În fiecare an, la 25 ianuarie, avocaţii membri ai Baroului Timiş, sărbătoresc “Ziua Baroului”, în baza Hotararii adoptata de catre Consiliul Baroului.
În urmă cu câţiva ani, ca urmare a unor lucrări de reparaţii efectuate la sediul Baroului din Palatul Dicasterial, a fost descoperit în arhiva baroului, procesul-verbal de constituire a Camerei Avocaţilor Timişoara, eveniment care a avut loc la data de 25 ianuarie 1875 când în clădirea Primăriei Timişoara, sub conducerea Preşedintelui Tribunalului Timişoara, avocaţii din Banat s-au întrunit într-o şedinţă extraordinară şi au pus bazele primei Camere a Avocaţilor din teritoriul ce la acea dată aparţinea statului ungar.
      Au fost prezenţi avocaţi din actualul judeţ Timiş, din judeţul Caraş Severin, din localităţi care în momentul de faţă aparţin Serbiei – Vârşeţ, Pancevo, Alibunar, Biserica Albă, Becicherecu Mare (Zrenianin), precum şi din localităţi care din punct de vedere administrativ, în momentul de faţă aparţin judeţului Arad. Un mare număr de avocaţi au transmis adeziunea lor la înfiinţarea Camerei, în formă scrisă, rugând adunarea generală de constituire să primească adeziunile respective, iar avocaţii să fie consideraţi membri ai nou înfiinţatului organism profesional.
      Înfiinţarea Camerei Avocaţilor ca organ conducător al ordinului avocaţilor a fost posibilă datorită apariţiei Legii nr. 34 din 1874, lege ce permitea avocaţilor să se organizeze într-un corp profesional propriu, cu organe de conducere proprii, cu reguli precise privind primirea în profesie, desfăşurarea stagiului, obţinerea examenului de definitivat, constatarea abaterilor disciplinare şi aplicarea sancţiunilor disciplinare celor ce încălcau dispoziţiile legale.
Şi anterior apariţiei Legii nr. 34 din 1874, în Banat au existat şi şi-au desfăşurat activitatea o serie de avocaţi iluştrii, printre care amintim: Eftimie Murgu, Vicenţiu Babeş, Aloisiu Vlad, Constantin Rădulescu, Simion Mangiuca, Pavel Rotariu, Alexandru Mocioni, Emanoil Ungureanu, Coriolan Brediceanu, George Dobrin, Alexandru Marta, Traian Vuia, Gheorghe Gârda, Cornel Grofşorean, etc. 
      Şedinţa de constituire a Camerei l-a ales în unanimitate în calitate de preşedinte pe avocatul timişorean Mauriţiu Sulyok.
În această reglementare, Camera Avocaţilor a funcţionat până în anul 1920 când Ministerul Justiţiei, prin secretariatul general din Cluj a emis Ordonanţa nr. 16248/1920 prin care au fost dizolvate Camera Avocatilor şi Consiliul Camerei, conducerea fiind subordonată comisarului guvernamental. În acea perioadă această demnitate era ocupată de către Mihai Gropşianu, cel care în perioada 1922–1924 avea să devină decanul Baroului Timiş.
      La data de 7 februarie 1921 a fost convocată adunarea generală a membrilor Camerei Avocaţilor Timişoara care a hotărât transformarea camerei în barou care devine astfel continuatorul de drept al Camerei înfiinţate în anul 1875. Cu acea ocazie a fost ales primul decan roman al baroului în persoana avocatului Aurel Cosma.
În dezvoltarea Baroului Timiş pot fi reţinute mai multe etape: 
      Perioada cuprinsă între 1921 şi 1930, dominată de o serie de frământări generate de unificarea profesiei ca urmare a revenirii teritoriilor româneşti la Regatul României, când s-au depus eforturi susţinute pentru unificarea legislaţiei ce reglementa organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, reglementări diferite în Regatul României, faţă de cele din provinciile istorice alipite. Este perioada în care avocaţii din întreaga ţară declanşează greva generală (martie 1926) ca urmare a nemulţumirilor faţă de politica dusă de Ministerul Justiţiei privind onorariile avocaţiale, legea privind accelerarea judecăţilor, înfiinţarea corpului portăreilor. În anul 1926 are loc la Timişoara primul congres al avocaţilor, organizat in Banat, la care au participat reprezentantii tuturor Barourilor din tara, Ministrul Justitiei precum si alti reprezentanti ai Ministerului.

      Perioada cuprinsă între anii 1930-1948, dominată de mişcările corpului de avocaţi pentru stabilirea unui principiu proporţional între avocaţii români şi avocaţii de alte naţionalităţi care reprezentau un procent important din membrii Baroului (70% din numărul avocaţilor), în condiţiile în care naţionalităţile reprezentau un procent de 30% din numărul populaţiei. Se desfăşoară acţiunea de românizare a barourilor hotărâtă de congresele de la Bucureşti şi Târgul Mureş, se înfiinţează Asociaţia Avocaţilor Români Creştini care va avea un rol determinant în păstrarea unui echilibru între avocaţii români şi de alte naţionalităţi.
      În această perioadă se remarcă toleranţa avocaţilor de naţionalitate română din Barou, faţă de colegii aparţinând celorlalte naţionalităţi. Este perioada în care au loc incidentele din anul 1936 generate de anumite manevre pe care avocaţii evrei şi maghiari le-au întreprins cu scopul de a-şi impune în conducerea baroului proprii reprezentanţi.
      Această perioadă se încheie cu acţiunile de epurare impuse de conducerea statului român, acţiuni care au urmărit îndepărtarea din profesie a elementelor valoroase, bine pregătite profesional, cărora li se aduceau de multe ori acuze imaginare, hotărârile comisiilor de epurare devenind definitive şi executorii au sfârşit prin îndepărtarea din corpul profesional a unui număr impresionant de avocaţi.

      Perioada anilor 1948-1954, deşi foarte scurtă, a adus deservicii enorme profesiei prin aceea că a dus la înlăturarea din corpul profesional a unui mare număr de avocaţi, au fost desfiinţate barourile si au apărut colegiile de avocaţi, au fost infiintate plafoanele in sensul ca un avocat putea sa realizeze venituri pana la nivelul unui plafon stabilit de lege, depasirea acestuia fiind interzisa, s-au creat premizele pentru colectivizarea profesiei, a sporit rolul şi influenţa organelor de partid în activitatea avocaţilor, s-a trecut la un control riguros al activităţii desfăşurate de către corpul profesional, corp care îşi pierdea tot mai mult din independenţa dobândită anterior.

      Perioada cuprinsă între 1954-1989 poate fi caracterizată ca fiind cea mai tristă din istoria baroului. Corpul avocaţilor trece în subordonarea directă a Ministerului Justiţiei, devenind o direcţie în cadrul acestui minister (Direcţia notariatelor, avocaturii şi jurisconsulţilor), avocatura ca profesie pierzandu-si complet independenta. Conducerea colegiului era numită într-o primă fază de către Ministerul Justiţiei, preşedintele colegiului era persoană salariată, numărul consilierilor era foarte redus, iar organele de conducere ale profesiei trebuiau confirmate de către organul local de partid. 
      În această perioadă se depuneau eforturi susţinute de către Ministerul Justiţiei pentru ca avocatura să devină auxiliara justiţiei. Prin pregătirea profesională a avocaţilor se urmărea ca avocatul să devină “un auxiliar al justiţiei”, pentru realizarea acestui obiectiv Ministerul Justiţiei elaborând numeroase planuri de măsuri. În cadrul pregătirii profesionale se urmărea formarea unei conştiinţe noi a avocatului, se încerca obligarea avocaţilor să aprofundeze învăţătura marxist-leninistă, avocaţii erau obligaţi ca în pledoarie să invoce practică judiciară sovietică.
      Este introdusa o evidenta speciala a cauzelor in care figurau cetatenii straini, desfasurarea procesului trebuind raportata conducerii Ministerului Justitiei. Cetatenilor straini li se repartizau de catre Conducerea Colegiului cei mai bine pregatiti avocati care trebuiau sa informeze conducerea despre cele intamplate la fiecare termen de judecata. Ca o curiozitate, majoritatea cetatenilor straini care aveau procese pe rol erau sovietici iar obiectul acestor procese il constituiau stabilirea pensiilor alimentare. Aceasta evidenta a cetatenilor straini s-a mentinut pana in anul 1989, cu precizarae ca cetatenii straini achitau onorariul in valuta prin schimb valutar, urmarindu-se atent incasarea acestor onorarii. 
      Este perioada in care avocatii erau obligati sa presteze munca patriotica la santierele de irigatii din cadrul Judetului, iar mai apoi la CAP-uri, unde-si aduceau contributia la strangerea recoltelor.
      Un rol nefast în dezvoltarea profesiei l-a avut serviciul de cadre al Baroului care prin informaţiile colectate şi depuse la dosarele avocaţilor, de multe ori acestea fiind nereale, a creat grave neajunsuri acestora.
      După anul 1968 se acordă o mai mare independenţă corpului profesional, se încearcă a se acorda atenţie sporită adunărilor generale, conducerea Colegiului era aleasă de către adunarea generală, dar organul de conducere trebuia confirmat de către organele locale de partid.
Pentru pregătirea profesioanală a avocaţilor se organizau de către Colegiu cursuri în cadrul grupelor profesionale, avocaţii erau îndemnaţi să urmeze cursurile Universităţii de marxism-leninism, conducerea colegiului trebuia să urmeze cursuri de pregătire organizate de către Ministerul Justiţiei în cadrul Academiei Ştefan Gheorghiu.
      Unii din membrii Baroului solicită consiliului aprobări pentru înscrierea la doctorat, aprobări care se dădeau de către conducerea Colegiului, cu avizul organului judeţean de partid şi al direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

      O etapă nouă începe după evenimentele din decembrie 1989, când membrii Baroului Timiş, alături de ceilalţi avocaţi din ţară hotărăsc ieşirea de sub tutela Ministerului Justiţiei, revenirea la formele tradiţionale de exercitare a profesiei prin înfiinţarea baroului. Se desfăşoară o activitate intensă pentru modificarea legislaţiei existente, perfecţionarea acesteia, etapă care se încheie odată cu apariţia Legii nr. 51/1995 ce consfinţea independenţa deplină a profesiei de avocat şi crea premizele privatizării profesiei prin apariţia noilor forme de exercitare a profesiei, cabinetele individuale de avocat, cabinetele asociate, societăţile civile profesionale.
De la înfiinţarea Baroului, în rândurile acestuia au activat avocaţi de valoare morală şi profesioanală începând cu primul decan român al Baroului, Aurel Cosma, urmat de avocaţi iluştrii - Mihai Gropşianu, Liviu Cigăreanu, Victor Mercea, Adrian Brudariu, Aurel Baciu, Ioan Ţenchea, Gheorghe Ciorman, Constantin Ghimicescu, Tiberiu Coracu, Traian Ieremiciu, Borislav Popovici, Tiberiu Cernescu, Victor Bâca, Aron Mihancea, Ioan Hampu, toţi aceşti decani şi-au adus contribuţia la dezvoltarea profesiei de avocat şi la menţinerea Baroului Timiş pe unele din primele locuri ale avocaturii din România.
      Ar fi dificilă nominalizarea unor colegi iluştrii care au activat în cadrul Baroului Timiş deoarece numărul lor este foarte mare, iar a aminti numai pe unii dintre aceştia ar fi o mare nedreptate.
      Trebuie menţionat faptul că încă de la înfiinţarea corpului profesional al avocaţilor, aceştia au fost în primele rânduri ale luptei duse pentru reîntregirea neamului românesc, mulţi dintre avocaţi făcând parte din rândurile Partidului Naţional Român, din componenţa căruia făcea parte elita intelectualilor bănăţeni.
Dupa instaurarea administratiei romanesti in Banat, Statul Roman a facut apel la avocati, sa intre in administratie, ocupand inalte functii administrative. Au ocupat demnitatea de Prefect al Judetului Timis, urmatorii avocati: Aurel Cosma, Nicolae Imbroane, Coriolan Balta, Iuliu Coste, Antoniu Bogdan, Liviu Cigareanu, Valeriu Boleantu, Aurel Ciobanu, Coriolan Baran, Dimitrie Nistor, Tiereanu A. Emil, Alexandru Roscoban, Gant Dumitru.
Au ocupat demnitatea de Primar al Timisoare, urmatorii avocati: Carol Telbisz, Cornel Grofsorean, Lucian Gheorghevici, Coriolan Baran, Coriolan Balta, Nicolae Table, Emil Tiereanu, Ilie Radu, Iosif Petric. 
      În perioada anilor ’40 când în Banat s-au refugiat un mare număr de avocaţi din celelalte zone ale ţării, avocaţii bănăţeni i-au primit pe confraţii lor cu multă căldură, ajutându-i să se integreze în cadrul Baroului, iar ca semn de apreciere, avocatul Victor Baciu, refugiat din Târgu Mureş, a fost ales şi a ocupat demnitatea de decan al Baroului.
      Extras din “Istoria Baroului Timis” Colectia Paideia, Timisoara, ianuarie 2010