Consolidare Parteneriat Baroul Timiș – Universul Juridic: achiziționare Abonament Conferințele VIDEO Universul Juridic

Efect al Parteneriatului încheiat în anul 2017 cu Editura Universul Juridic, Baroul Timiș anunță, în premieră pentru un barou din România, achiziționarea Abonamentului Conferințele VIDEO Universul Juridic, precum și continuarea oferirii accesului la Portalul universuljuridic.ro.

Înregistrările video ale zecilor de conferințe de anvergură națională, organizate anual de Grupul Universul Juridic, rețin cu mult mai mult: informații prețioase, adesea în exclusivitate, referiri concrete la legi, regulamente și norme, spețe civile și/sau penale, studii de caz, povești de succes, cifre, nuanțe și sublinieri ale lectorilor, exemple, soluții și răspunsuri ale celor mai reputați lectori care onorează prin profesionalismul și experiența lor.

Pentru început, utilizatorii vor avea acces nelimitat, pe baza unui abonament, cu un număr inițial de peste 50 de ore și 150 de speakeri, la conferințe video al căror conținut va putea fi accesat integral, de îndată, în interes personal, formativ și profesional.

Pregătirea profesională, atât cea inițială, cât și cea continuă, au intrat într-o nouă eră, în care informația circulă și comunicarea se realizează în mediul online. Calitatea prestației avocațiale, în scopul înfăptuirii corecte a actului de justiție, este dezideratul urmărit de Profesia de Avocat.

Baroul Timiș este primul barou din țară care achiziționează acest serviciu. Accesul avocaților din cadrul Baroului Timiș la bazele de date mai sus descrise este gratuit.

În perioada următoare, Consiliul Baroului Timiș va analiza oportunitatea acordării de puncte profesionale pentru accesarea conținutului on-line oferit în cadrul acestui parteneriat.

Mai multe detalii aici: https://www.universuljuridic.ro/video-conferinte/


Avocat dr. Sergiu I. STĂNILĂ – DECAN, Baroul Timiș

Nicolae CÎRSTEA – PREȘEDINTE, Grupul Universul Juridic

Documente atașate

| | Hits: 692